APARATE FOTO COMPACTE NIKON, CANON, PANASONIC


        Nikon Corporation -  este o companie japoneză care produce şi comercializează aparatele foto omonime şi produse conexe industriei optice precum obiective foto, binocluri sau microscoape. 
        Compania a fost înfiinţată în anul 1917 prin fuzionarea a trei producători de soluţii optice din Japonia, luând numele de Nippon Kogaku K.K. (Industria Optică Japoneză). Compania este prezentă şi în România, unde a deschis un magazin în august 2009, în cadrul Băneasa Shopping City din Bucureşti, acesta fiind al doilea magazin pe care compania l-a deschis în Europa. În februarie 2011, Nikon deţinea o cotă de 30% din piaţa foto din România.

      Canon (companie) -  este o corporaţie japoneză cu sediul la Tokyo, ce este listată pe Tokyo Stock Exchange.
      Compania este fondată la data de 10 august 1937. Canon produce şi comercializează produse optice, inclusiv camere foto şi video, imprimante şi copiatoare.
Între anii 1997 - 2006 compania a fost pe locurile doi sau trei în topul companiilor care au cele mai multe patente anual în Statele Unite
Câteva dintre cele mai cunoscute invenţii Canon: aparatele foto IVSB – primele de pe piaţa din Statele Unite, copiatoarele personale, calculatoarele electronice cu 10 taste şi primele aparate foto cu expunere automată SLR.


       Panasoniceste un brand internaţional de aparate electronice al Matsushita Electric. Principalele sale produse includ televizoare, DVD-uri, telefoane, camere video şi cuptoare cu microunde.
În decembrie 2009, Panasonic a achiziţionat 50,19% din Sanyo, pentru suma de 4,6 miliarde dolari.

       Va recomand in cele ce urmeaza, cateva din produsele acestor companii .


Aparat foto digital Canon IXUS 175, 20.1MP

IXUS 175
Subtire si eleganta, cu incadrare si fotografiere simple, aceasta camera IXUS ofera calitate si versatilitate superbe intr-un format de buzunar, datorita unui zoom optic 8x cu functii 16x ZoomPlus, Inteligent automat si filme HD instant.

Beneficii:
Camera IXUS simpla si compacta va insoteste pretutindeni
• Filme HD superbe la atingerea unui buton
• Bucurati-va de cele mai bune momente cu rezultate uimitoare
• Realizati fotografii frumoase, doar incadrand si fotografiind
• Distrati-va, creativitatea devine o joaca
Stil in format de buzunar
Camera IXUS ultra-subtire si eleganta intra usor in geanta sau in buzunar si dispune de un obiectiv flexibil grandangular de 28 mm cu zoom optic de 8x si de functia 16x ZoomPlus; prin urmare, oriunde va aflati, puteti sa capturati cu usurinta fiecare moment, indiferent de distanta, in fotografii si filme de o calitate superba. Datorita modului Eco, care reduce consumul bateriei, puteti fotografia pe o perioada mai lunga.
Filme HD instantaneu
Este antrenant si simplu sa creati filme extraordinare. Cu o singura atingere de buton, puteti realiza filme HD (720p) in format MP4 extraordinare, fara efort. Experimentati versatilitatea creativa a realizarii filmelor cu zoom optic si bucurati-va in continuare de rezultate superbe si clare.
Rezultate superbe
Bucurati-va de imagini detaliate de o calitate exceptionala datorita celor 20,0 megapixeli si a procesarii DIGIC 4+. Tehnologia de detectare a fetelor va ajuta sa capturati fara efort fotografii extraordinare ale prietenilor, in timp ce functia Zoom automat va ajuta in mod inteligent sa selectati cea mai buna incadrare la atingerea unui buton.
Incadrare si fotografiere simple
Nu trebuie decat sa incadrati si sa fotografiati pentru a realiza fotografii sau filme extraordinare la simpla apasare a butonului Auto, care permite modului Inteligent automat sa preia controlul si sa aleaga setarile perfecte ale camerei in locul dvs. Ecranul LCD de 6,8 cm (2,7”) este usor de vizualizat pentru a va putea bucura de imagini impreuna cu prietenii.
Joaca creativa
Fiti creativ jucandu-va si utilizand o gama de filtre creative. Recreati distorsiunea unui obiectiv „ochi de peste” si creati scene statice sau in cadrul filmelor care arata precum modele in miniatura, si multe altele. Surprindeti detaliile uimitoare ale subiectelor familiare cu ajutorul modului Macro de 1 cm, care va permite sa le fotografiati de foarte aproape.
IMAGINE
Rezolutie senzor 20.1 Mp
Procesor imagine DIGIC 4 cu tehnologie iSAPS
Dimensiune senzor 1/2.3"
Format fisier imagine JPEG (Exif 2.3 / DPOF 1.1)
Stabilizator de imagine Da, 3 trepte
Rezolutii imagine 5152 x 3864, 5152 x 2896, 3648 x 2736, 2048 x 1536, 640 x 480

OPTICA
Zoom digital 4x
Zoom optic 8x
Expunere +/- 2 EV in incrementi de 1/3 EV
Lentile 4.5 - 54 mm (echivalent 35 mm: 25 – 300 mm)
Distanta de focalizare (macro) Wide: 1 cm - infinit
Blitz integrat Da
Viteza obturator 1 - 1/2000 sec
Constructie obiectiv 8 elemente in 7 grupuri
Diafragma 3.2 - 6.9

CONTROLUL FOTOGRAFIEI
Sensibilitate ISO 100 - 1600
Balans alb Auto, Lumina de zi, Innora,t Tungsten, Fluorescent, Fluorescent H, Personalizat
Declansare automata 2 - 10 sec. , Personalizat
Efecte foto Ochi de peste, Miniatura, Camera de jucarie, Poster, Monocrom
Fotografiere continua 0.8 cadre / sec
Presetari Iluminare redusa, Monocrom, Zapada, Artificii, Automat inteligent (32 de scene detectate), P Portret, Timp mare de expunere, Super-viu, Smart Auto
Detectia fetei Da

CAPTARE FILME
Format inregistrare video MOV [H.264 + Linear PCM (mono)]
Filmare cu sunet Da
Rezolutii film 1280 x 720, 640 x 480
Dimensiune film HD - 4 GB ori 29 min. 59 sec.
Format video HD

BLIT
Mod de lucru blit incorporat Auto, Blit manual activat / dezactivat, Sincronizare lenta
Raza de actiune Wide: 50 cm - 3.0 m, Tele: 1.3 - 1.5 m
Posibilitate blit extern Blit Canon HF-DC2
ECRAN/VIZOR
Dimensiune ecran 2.7 inch
MEMORIE
Tip memorie SD, SDHC, SDXC

CONECTIVITATE
Interfata USB USB (Mini-B, MTP, PTP)
Iesire Audio/Video AV: NTSC, PAL

ALIMENTARE
Numar baterii / acumulatori 0/1
Tip baterie / acumulator Li-Ion NB-11L
Durata de viata a bateriilor Aprox. 255 de fotografii (mod eco), Aprox. 200 cadre, Aprox. 300 min. de redare

ALTELE
Dimensiuni (D x H x W) 95.2 x 54.3 x 22.1 mm
Greutate 126 g
Culoare Rosu
Caracteristici Speciale Ajustare luminozitate ecran LCD in 5 trepte, 1 lentila asferica cu doua fete, Printare imprimante foto compacte Canon Selphy cu suport PictBridge, Blocare focalizare automata, Reducerea efectului "ochi rosii", Compatibilitate statie de conectare Canon
Continut pachet Cablu incarcator, Curea de mana WS-800, Incarcator baterie CB-2LFE, Acumulator NB-11L.                                         VEZI OFERTA



       

Aparat foto digital Nikon COOLPIX A100, 20.1MP

 

SUBTIRE, ELEGANT SI SIMPLU DE UTILIZAT

Acest aparat foto extrem de portabil are un design elegant si foarte suplu, incat de-abia il veti simti in buzunar sau in geanta, cantarind doar 119 g, inclusiv acumulatorul si cardul SD.
De asemenea, este simplu de operat, astfel incat veti fi intotdeauna gata sa inregistrati momentele speciale.
OBIECTIV NIKKOR CU ZOOM OPTIC 5X

Realizati fotografii de grup deosebite si portrete clare in prim-plan cu obiectivul NIKKOR cu zoom optic 5x (echivalent cu 26-130 mm in format de 35 mm), care se poate extinde pana la 10x prin intermediul functiei Dynamic Fine Zoom.
Va aduce mai aproape de actiune si va ajuta sa inregistrati expresii faciale memorabile.
SENZOR DE IMAGINE CCD CU 20,1 MEGAPIXELI EFECTIVI

Numarul mare de megapixeli ai senzorului de imagine va asigura ca veti realiza imagini de inalta rezolutie frumoase, cu detalii precise, care vor avea un aspect remarcabil cand le veti mari.
SELECTOR AUTOMAT DE SCENE

Fotografiile deosebite se obtin usor cu selectorul automat de scene, care alege automat cel mai potrivit mod de scena, precum Portret, Peisaj noapte sau Prim-plan. Aparatul foto are 16 moduri de scena, precum Sport, Plaja sau Portret animal de casa, care pot fi selectate in functie de conditiile specifice de fotografiere.
Fiecare mod optimizeaza setarile aparatului foto pentru a obtine cea mai buna expunere pentru conditiile respective de fotografiere, astfel incat sa puteti inregistra imagini clare chiar si in situatii dificile.
ASISTENTA PANORAMA

Frumusetea scenelor pe care le admirati in vacanta poate fi pastrata pentru totdeauna, gratie functiei Asistenta panorama, care combina mai multe fotografii in aparatul foto, pentru a crea o panorama unica, incantatoare.
REDUCEREA NECLARITATII CAUZATE DE MISCARE

Veti obtine intotdeauna imagini mai clare, gratie functiei de reducere a efectului de estompare cauzat de miscare, care compenseaza tremuratul aparatului foto si miscarea subiectului, chiar si atunci cand copiii sau animalele se misca rapid.
EFECTE SPECIALE

Folositi efectele speciale in mod distractiv, pentru a adauga o nota creativa fotografiilor. Alegeti din 8 efecte care pot fi aplicate in timp ce fotografiati, precum Soft, Sepia nostalgica sau Color selectiv, pentru o tenta de culoare pe o imagine alb-negru.
EFECTE RAPIDE

Doriti sa va explorati creativitatea prin perfectionarea fotografiilor pe care tocmai le-ati inregistrat? Incercati unul din cele 6 efecte rapide pentru a da un aspect nou imaginilor, precum Ochi de peste, Efect de miniaturizare – care transforma imaginea intr-o scena miniaturala – sau Pictura, care da fotografiei un aspect de opera de arta.
RETUSARE COSMETICA
Prelucrati portretele pentru a arata perfect, cu 12 efecte de retusare cosmetica post-fotografiere, care pot sa adauge machiaj (Fard, Rimel sau Pudra) ori sa ascunda cearcanele.

GASIRE TINTA AF
Inregistrarea clara a subiectelor este simpla, gratie focalizarii automate rapide si precise, cu care aparatul foto identifica si focalizeaza subiectul in mod automat.

INREGISTRARE FILME HD (720P)
Inregistrati simplu momentele memorabile sau distractive la sarbatorile de familie, in filme HD cursive, prin simpla apasare a butonului dedicat pentru inregistrarea filmelor.

DURATA MARE DE FUNCTIONARE A ACUMULATORULUI
Veti fi pregatit intotdeauna sa inregistrati actiunea la momentul oportun, deoarece acumulatorul complet incarcat va permite sa realizati aproximativ 250 de fotografii sau o ora de filme.

MOD PORTRET INTELIGENT
Cu functiile automate din sistemul Portret inteligent, realizarea portretelor perfecte este o sarcina usoara. Functia Cronometru zambet face fotografia cand detecteaza ca subiectul zambeste, iar functia Ochi deschisi va avertizeaza printr-un mesaj daca detecteaza ca subiectul a clipit in timp ce faceati fotografia, astfel incat sa puteti fotografia imediat din nou, fara sa asteptati sa vizualizati imaginea.
IMAGINE

Rezolutie senzor 20.1 Mp
Dimensiune senzor 1/2.3"
Format fisier imagine JPEG
Stabilizator de imagine Da
Rezolutii imagine 5152 x 3864, 3648 x 2736, 2272 x 1704, 1600 x 1200, 640 x 480, 5120 x 2880

OPTICA

Zoom digital 10x
Zoom optic 5x
Expunere -2.0EV - +2.0EV 1/3EV incrementi
Lentile 4.6 - 23.0 mm (echivalent 35 mm: 26 - 130 mm)
Distanta de focalizare (macro) Tele: 10 cm - infinit
Distanta de focalizare minima 10 cm
Blitz integrat Da
Viteza obturator 1 - 1/2000 sec / 4 sec Mod scena Artificii
Constructie obiectiv 6 elemente in 5 grupuri

CONTROLUL FOTOGRAFIEI

Sensibilitate ISO 80 - 1600 Auto
Extins 3200
Declansare automata 10 / 2 s
Detectia fetei Da

CAPTARE FILME

Format inregistrare video AVI
Filmare cu sunet Da
Format video HD

BLIT

Raza de actiune Tele: 0.8 - 2.0 m
Wide: 0.5 - 4.0 m
Posibilitate blit extern Nu

ECRAN/VIZOR

Dimensiune ecran 2.7 inch
Touchscreen Nu

MEMORIE

Tip memorie SD, SDHC, SDXC
Memorie interna 25 MB

CONECTIVITATE

Interfata USB Da
Iesire Audio/Video Iesire Jack 3.5 mm
Iesire HDMI Nu
Wi-Fi Nu

ALIMENTARE

Numar baterii / acumulatori 0/1
Tip baterie / acumulator Li-Ion
Durata de viata a bateriilor Aprox. 250 cadre

ALTELE

Dimensiuni (D x H x W) 94.5 x 58.6 x 19.8 mm
Greutate 119 g
Culoare Rosu
Continut pachet Curea de mana
Acumulator EN-EL19
Cablu USB
Adaptor de incarcare EH-72P
Card memorie SDHC 8 GB
Husa                                                       VERIFICA PRETUL




Aparat Foto Digital Panasonic DMC-FT30EP-R, 16.1 MP, 1/2.3" CCD, Filmare HD, Zoom Optic 4x (Rosu) 

Impermeabil si solid pentru un stil de viata activ

Bucurati-va de capturi usoare si naturale cu stil, atat in oras cat si in excursii. Acest model este adaptat pentru toate imprejurarile.
- Impermeabil pana la 8 m
- Rezistent la socuri pana la 1,5 m
- Rezistent la inghet pana la -10℃
- Rezistent la praf
Memorie incorporata de 220 MB

Memoria incorporata de 220 MB ofera o memorie suplimentara pentru maxim 34 de fotografii in cazul in care vi se umple cardul de memorie.
Fotografii subacvatice minunate

Reproducerea culorii rosie din modul Subacvatic avansat compenseaza nuanta rosiatica care se pierde repede sub apa, pentru a face fotografiile subacvatice sa arate mai natural. Modurile Sports, Snow si Beach & Surf pot fi selectate foarte usor si repede din meniu.
Stabilizator optic de imagine MEGA O.I.S.

MEGA O.I.S. (Stabilizatorul optic de imagine) compenseaza neclaritatea provocata de tremuratul mainii.
Chiar si cel mai usor tremurat al mainii este detectat cu precizie cu o frecventa de verificare de 4.000 de ori pe secunda si este compensat pentru a produce imagini perfect clare.
Creative Panorama

Cu functia Creative Panorama, puteti genera o imagine panoramica pe orizontala sau verticala, formata din instantanee consecutive realizate prin suprapunerea peste imaginea anterioara si reflectarea unui efecte de filtrare din modul Creative Control.
Creative Control si Creative Retouch

Modurile Creative Control (in modul de inregistrare) si Creative Retouch* (in modul de redare) va ofera capacitatea de a transforma situatii obisnuite in scene deosebit de speciale.

Efecte de filtrare: Expressive, Retro, High Key, Low Key, Sepia, Dynamic Monochrome, Impressive Art, High Dynamic, Cross Process, Toy Effect**, Miniature Effect**, One Point Color

* Numai pentru fotografii.
** Nu poate fi utilizat in modul Creative Panorama.
Inregistrare video HD MP4

Puteti inregistra clipuri video HD dinamice, 1280 x 720p*, in format MP4. Inregistrarea clipurilor video poate fi initiata cu o simpla apasare a unui buton individual pentru filmare, fapt ce va permite sa comutati instantaneu si usor intre fotografiere si filmare.

* Capacitate senzorului este de 30p (pentru zona NTSC) / 25p (pentru zona PAL).
Torch Light

Modul Torch Light inregistreaza clipuri video minunate chiar si in medii subacvatice intunecate sau noaptea in tabara. De asemenea, poate aprinde blitul pentru a ilumina un subiect chiar si atunci cand functia de captura nu este activata.
Time Lapse Shot

Lasati camera sa inregistreze dintr-un punct fix pentru subiecti precum flori in timp ce infloresc sau deplasarea norilor. Seria de imagini consecutive poate fi combinata in camera pentru a produce un clip video accelerat.
Detalii tehnice

Tipul aparatului fotoModelDMC-FT30EP
Tip aparatCompact
Calitatea ImaginiiRezolutie efectiva (MP)16.1 MegaPixeli
Senzor imagine1/2.3 inch CCD
Rezolutii imagine4608 x 3456
DisplayDisplay LCD2.7"
Inregistrare videoFilmareHD
Rezolutii filmareHD 720p: 1280 x 720
OpticaTip obiectivLUMIX DC VARIO
11 elemente in 10 grupuri
5 lentile asferice / 9 suprafete asferice / 1 lentila ED
Zoom optic4.0x
Distanta focala4.5 - 18,0mm (echivalent 35mm: 25-100mm)
29 - 108 mm echiv. 35 mm, la inregistrare video
Distanta minima de focalizareNormal: Unghi larg 50 cm - infinit
Tele 100 cm - infinit
Macro / Intelligent AUTO/ Video: Unghi larg 5 cm - infinit
Tele 100 cm - infinit
Diafragma maximaF3,9 - 5,7 in trepte de 2 (F3,9 / 9,0(W), F5,7 / 13,0(T))
Stabilizare de imagineMEGA O.I.S. (Activat in modul Active (Numai pentru video) / Dezactivat)
Control focalizareMod focalizareNormal
AF Macro
Macro Zoom/Quick AF (mereu pornit)
Continuous AF(doar pentru imagini in miscare)/Urmarire AF
Control expunereSensibilitate ISOAuto / 100 / 200 / 400 / 800 / 1600
Tip obturatorElectronic
Viteze obturator8 - 1/1300 sec.
Moduri de expunereMod Dial / Mod Buton: Intelligent AUTO
Normal Picture
Creative Control
Sports
Snow
Beach&Surf
Advanced Underwater
Panorama Shot
SCN
Moduri balans de albAuto
Daylight
Cloudy
Shade
Incandescent
White Set
Moduri presetate (scene)Mod Creative Control: Expressive, Retro, High Key, Low Key, Sepia, Dynamic Monochrome, Impressive Art, High Dynamic, Cross Process, Toy Effect, Miniature Effect, One Point Color
Mod Scena la Fotografiere: Portrait, Soft Skin, Scenery, Night Portrait, Night Scenery, Food, Baby1, Baby2, Pet, Sunset, High Sensitivity, Starry Sky, Glass Through
BlitBlit integratDa
Memorie si alimentareMemorie interna220 MB
Card compatibilSD, SDHC, SDXC
AlimentareLi-Ion 680 mAh
ConectivitateInterfataUSB 2.0
Iesire videoAV Out
Conectivitate PCUSB
Caracteristici fiziceDimensiuni(mm)103.7 x 58.3 x 19.7
Greutate(g)125
CuloareRosu

                                     VERIFICA OFERTA

       Preferinte in cautari online:  camera foto, camera foto nikon, camera foto profesionala, camera foto compacta, camera foto online, camera foto video, aparate foto compacte, aparate foto, echipament foto, camera video digitala, aparate canon, top camere foto.